Huawei si-a facut un nume in Romania pe piata smartphone-urilor, unde a si ajuns unul dintre primii trei jucatori dupa vanzari, dar este mai putin cunoscut pentru gama sa de laptopuri, segment pe care compania a intrat la nivel global in urma cu doar cativa ani, cu ambitia de a-si face loc intr-o zona cu jucatori consacrati precum Asus, Dell, HP sau Lenovo.
Daca pe piata de telefoane mobile progresul a fost unul gradual (isi mai aduce cineva aminte primele terminale non smart Huawei, distribuite gratuit la usa de agentii de vanzari ai RCS&RDS, despre care acum, privind la modele din seria P sau Mate – nu ai crede ca sunt ale aceleiasi companii?) pe segmentul de PC-uri avansul a fost unul rapid iar varful de gama al companiei din China – ultrabook-ul MateBook X Pro editia 2021 – este in mod poate surprinzator un concurent redutabil pe segmentul sau.