Managerul Clusterului Mobilier Transilvan, Ciprian Morcan, a declarat, pentru MEDIAFAX, că proiectul de realizare a centrului de excelenţă a fost depus pentru finanţare la ADR Nord-Vest. Proiectul a venit după ce, în ultimii doi ani, au avut loc mai multe discuţii despre susţinerea industriei mobilei, în condiţiile în care în acest domeniu se face puţină cercetare. Aşa a apărut ideea unor centre de cercetare exploatate în comun de mai multe firme.